Imi place sa vorbesc… imi place si sa scriu. Dar pot vorbi mai mult decat pot scrie! si, totusi, atunci cand scrii ramai intr-o relatie cu ceea ce ai scris, esti parte – macar emotionala – din povestea pe care ai creat-o. Te asterni cu sufletul pe hartie si o parte din tine ramane acolo, in timp ce tot restul pleaca mai departe, pe linia timpului.
Asa ca, strangand tot curajul disponibil, iata ca pun pe hartie lucruri care merg prin capul meu. Pentru ca, in dorinta de a fi corect si exact, imi place sa spun: „eu, cu mintea mea de acum, cred ca…”Eu nu cred in adevarul absolut, ci intr-o infinitate de adevaruri care se profileaza in functie de unde stai cand te uiti la ele. Si mai cred ca toate punctele de vedere sunt importante pentru cate cineva si ca ele, in esenta, nu sunt bune sau rele, ci sunt doar diferite.
Ca sa incep cu inceputul, pot spune ca am vrut intotdeauna sa stiu. Sa stiu de ce se intampla lucrurile, cum functioneaza si ce le determina. Si, mai ales, sa navighez din „de ce” in „de ce” pana la esenta lucrurilor. De aceea poate am fost pasionata de fizica, de chimie si de tehnologie in egala masura cu filologia, sociologia si filozofia. Evident, am ajuns destul de repede la intrebarile fundamentale: ce este viata? de ce suntem aici? de unde venim cand ne nastem si unde ne ducem cand murim? Si, mai tarziu, mi-am dat seama ca felul in care noi gandim si actionam in viata este dat de raspunsurile – constiente sau inconstiente – la aceste intrebari. Intr-un fel reactionezi si iti traiesti viata daca crezi ca asta e tot ceea ce este si in alt fel daca crezi ca cei buni merg in rai si cei rai in iad. Si, iarasi, altfel daca pentru tine dumnezeu e bun si intelegator si ne trece pe toti la urmatorul nivel indiferent de cum ne comportam. Si, iarasi, altfel daca legile karmei te aduc in fata aceleasi intamplari pana cand faci ceea ce trebuie sa faci.
Chiar si asa, e greu de dovedit ca un raspuns este corect sau nu. Poti doar sa crezi ca e asa. De unde si esenta ideii de credinta. De unde si imensa putere de influentare a lumii pe care o are credinta. Pentru ca, daca tu crezi ceva, acel lucru formeaza realitatea ta. Iar eu, cand imi imaginez viata, imi place sa o descriu printr-o parabola:
Noi toti mergem prin viata legati la ochi. De aceea, nu stim exact pe ce drum suntem si nici nu avem toate informatiile pentru a face alegeri obiective. Ne miscam legati la ochi pe un drum, care ni se pare usor sau greu, mergand inainte uneori fara sa vedem raspantii care ne-ar putea oferi alternative. Ne intalnim pe drum cu alti oameni, pe care nu-i vedem, dar ii simtim, ii pipaim si ne cream impresii despre ei. Credem ca sunt frumosi sau urati, ca sunt buni sau rai. Dar nu-i vedem cu adevarat. Legati la ochi putem sa ne inchipuim orice. Si, mai ales, putem sa dam vina pe legatura de la ochi pentru orice alegere nefericita pe care o facem.
In timp, se intampla ca unii sa-si dea jos legatura. Ori in urma unor traume majore legatura se rupe brusc, ori pentru ca ii ajuta cineva sa o dezlege, ori pentru ca exerseaza muchii fetei atat de mult pana cand legatura aluneca. Si atunci pot sa vada lucrurile clar. Si pe cele bune si pe cele rele. Atunci pot vedea energiile care sunt inauntrul formelor si pot sa perceapa adevarul momentului prezent. Atunci nu mai pot spune ca n-au stiut sau ca n-au avut informatii corecte despre alegerile pe care le aveau de facut. Atunci ei trebuie sa-si asume.
Asa vad eu iluminarea, trezirea sau pur si simplu, intelegerea mai profunda a drumului nostru acum si aici.
Despre asta as vrea sa scriu in acest blog, impartasind experientele mele, intelegerea mea si lucrurile vazute din punctul meu de vedere. Pentru cei care sunt curiosi sa afle cum e cand ridici legatura si pentru cei carora le-ar prinde bine sa stie ca si altii au dovedit legatura, ca si ei!
Daiana